33

Sincer, m-am săturat să aud cum că familia e pe primul plan. Mă piş pe ea de familie. De la 18 ani deja îţi formezi propria familie [mai mult sau mai puţin] şi o să observi o diferenţă majoră între tine şi părinţii tăi : ei sunt o familie din care tu nu mai faci parte. Deal with it! Cel mai bine e să încerci să te muţi şi să te descurci singur cât de repede poţi. Cu cât stai mai mult cu părinţii tăi, cu atât e mai rău. Vor avea aşteptări de la tine ş.a.m.d., iar eu sincer nu sunt genul de persoană care să-ţi îndeplinească ţie nişte aşteptări doar pentru că tu eşti Pulea-n faţa mea. Ştiu că asta pare o postare scrisă la nervi şi la stres, şi poate că aşa e, dar nu e [faza de negare].
Un mic update cu restanţele : păi am reuşit să iau una cu mai mult de 5, ceea ce e o fericire. Dacă luam 5, chiar mă ofticam. Pare incredibil, dar mi-am învăţat şi ăsta e un sentiment minunat.
Şi da, îmi urăsc o mare parte din familie, iar peste 4 ani când voi pleca în Danemarca, nu mai vreau să aud de ei. În afară de mama. I love my mom.