17

Paşii mei calzi ce lasă urme reci îmi zic azi să mă-nchid între patru pereţi vernil, dar nu ar fi asta un pericol pentru trupul meu dezgolit de căldura lumească a soarelui ciudat de trist. Întotdeauna m-am gândit că dacă aş fi avut ochii negri, alţii s-ar fi înecat în ei încercând să ghicească spre ce luminiţă bate şirul gândurilor mele, în schimb am primit nişte ochi cenuşii uşor de bătut şi goi, şi îmbrăcaţi, şi şterşi, şi umezi care îţi aruncă o privire cercetătoare şi în acelaşi timp scârbită de natura ta umană pe care sigur ai să ţi-o dai la iveală indiferent dacă mergi pe ciment sau pe un parchet în flăcări. Dacă azi mă uitam la palmele uscate, ieri mă uitam la palmele de copil curate şi-ncercam să-mi dau seama dacă foaia pe care scriu are vreun merit anume de-a o atinge cu picătura de suflet care cere să iasă afară să plângă şi realizez de asemenea că am întârziat în a-ţi oferi o explicaţie pentru care frigul îmi completează aburul cancerigen ce-mi iese din inima asta seacă şi dezbrăcată ca o nucă uscată de bătaia vântului tomnatic de dulce ca o cireaşă de mai. Te-ncurcă  faptul că aş compara cu ce simt ce e-n jurul meu însă aş putea foarte bine să-mi descos scheletul cu care scriu ce inima-mi dă afară către tine.

16

Proiectează-mi pe piele tatuajele amintirilor tale care dor sub soarele ce răsare odată pentru toţi cei care sărută malul şi se lasă purtaţi de valul ce ia fluturii abia născuţi primăvara şi-mi zboară în stomac de dimineaţa până seara.
Bat un cui şi agăţ în el o cană ca mai apoi să mă aşez pe jos şi să mă uit la praful ce iese din parchet. Mă inec cu praful alb şi în faţa mea îmi zâmbeşte eul sprijinit de caloriferul rece bocnă care emană un uşor miros de mucegai. Din parchet iese o floare albastră frumoasă din care am de ales s-o culeg sau să o las distrusă de eul meu uşor zâmbăreţ care acum îmi face cu mâna. Desigur până la urmă iau capul eului meu cu o sabie înfiptă în peretele scârbos de alb de care altă dată mă dădeam cu capul ca să-mi ofer o pedeapsă pentru crimele sentimentale comise.
Oftez şi-mi dau seama că poate pofteam amândoi doar să culegem floarea, închid ochii şi-mi dau seama că primesc o lovitură în spatele capului ca mai apoi să lovesc pământul şi să-mi dau seama că situaţia e ca o carte : dacă nu pui semn la pagina rămasă, pierzi esenţialul. Fragil mă târăsc din cameră şi constat că ce e-n mine moare încet şi-mi şopteşte să mă uit în oglindă şi-am să constat că eu sunt propriul meu cancer care nu mă vrea în afara propriului meu iad. Iau în calcul opţiunea înainte să simt mirosul de aer rece de pe balconul de unde observ o bătrânică jefuită, o mamă ce nu mai este mamă, sânge-n copaci, capete de draci, o fetiţă culegând maci, un puşti înfipt în gard cu gâtul, copilul ce-şi sugrumă mama pentru nevoia corpului său de moarte.. În timp ce cad din apartamentul îngheţat de amintiri, constat cum adulterul este pe primul plan după părerea creierului tău care tâmjeşte după plăcerea de a fi dezmierdat pentru ceva timp, iar ţie îţi face plăcere să fii atins, nu? Că mie da.

15

Tremur de frig la marginea iernii când mi-ai oferit o oglindă cu şnur roşu-gălbui ca să-mi linişteşti gândurile apocalipitice cu care m-am învelit la apusul urii ce trece dimineaţa.De când ai putut tu să rupi din tine să dai câinelui din scara blocului o bucăţică din artera pe care mi-ai dat-o mie? Nu, caşti plictisit la mine când îţi ofer cărticica sentimentelor mele prost-crescute care ar vrea să-ti vadă ochii mai de-aproape. Ce ai de gând cu asta? Ştii, era odată o fetiţă care iubea sa modeleze piesele de şah şi ştii, într-o zi s-a grăbit aşa tare, încât au modelat-o pe ea trăirile.
Dragostea şi ura nu se măsoară-n pastă şi vorbe, se măsoară în cum poţi tu omorî cel mai crud un zâmbet, dar dacă te chinui, poţi fi şi tu modelat ca o piesă de şah şi să îmbrăţişezi chiar tu ura... Să o sorbi din cană... Paradoxul e că e o cană roşie pe care scrie "dimineţi cu gust intens". Şi de fapt nu e un paradox, e perfect!
Verde verde, să mă dezmierde
Tic tac tic tac am un ceas si-am să te las.
Fiinţa din pieptul meu bate către un demon dulce-acrişor care-mi zâmbeşte pe sub mustăţi şi-mi face cu mâna spre a-mi oferi o bomboană pe care scrie "ceva dulce", evident că e ceva ce-am mai gustat şi mi-a plăcut un timp.Timpul aici se măsoară în distanţa de la care am căzut eu din copacul fericirii altora si vreau aşa mult să mă întorc să-mi culeg roadele.....

14

Ţi-e dor. Oameni care odată te-au minţit, trădat, te-au făcut de rahat. Şi totuşi ţi-e dor de ei. Dacă te-ai întâlni iar cu ei, ce-ai face? Aţi ieşi la o bere? I-ai întreba de ce ţi-au făcut rău? Le-ai trage o palmă? Aţi face sex? Hai să fim serioşi, nici nu v-aţi mai saluta.... Tu pur şi simplu nu vrei, iar persoana aia nu-şi mai amineşte de tine sau pur şi simplu nu-i pasă.
Etapele sunt simple : la un moment dat în viaţa ta, dai peste cineva care pentru un timp e universul tău. Universul tău e colorat şi-ţi oferă tot ce ai nevoie [sprijin, sfaturi, prostii de-astea], apoi într-o zi, universul tău frumos se destramă. Ia încearcă să-l faci la loc. Poţi? Sigur că nu, te vei tăia în cioburi.
Cum spuneam, nici nu v-aţi saluta...