35

Ai momente de neîncredere sau pur şi simplu nu ai încredere deloc în alte fiinţe umane? Dacă da, îţi faci un mare bine, crede-mă [oh the irony].Ăştia care vă puneţi încrederea în alţii, chiar nu vă înţeleg. Presupun ori că iubiţi drama din tot sufletul, ori sunteţi "retardaţi". Nu-mi explic altfel de ce v-aţi pune sufletul pe tavă pentru cineva care e posibil să nu merite asta. De fapt stai, e stupid să-ţi pui sufletul pe tavă oricum. Personal acum, eu nu cred că este cineva pe lumea asta care să merite să ştie ce gândesc eu, ce simt eu and whatever.
Continuând, dacă eşti iubitor de dramă, te invit să te duci naibii. If you're born a drama queen, you'll die a drama queen. Dacă eşti doar "retardat", în sensul "îmi place să dau o a doua şansă", s-ar putea să mai ai leac dacă-ţi trage cineva un şut în cur. Da' ca lumea de tot.
E posibil să mă mint pe mine cu ce am scris azi, dar nu mai contează. Cu sinceritate spun că azi nu-mi pasă că sunt ipocrită.

34

Ai avut momente frumoase cu o persoană, fie ele pline de bucurie, fie doar pasionale, fie naşpa. Ajungi deodată la punctul în care vrei atât de mult să scapi de persoana aia încât  faci orice să nu o vezi. Şi când zic orice, păi chiar orice, chiar dacă asta presupune să nu ieşi săptămâni bune din casă pentru că, din fericire, eşti ocupat cu sesiunea, ceea ce-ţi oferă o scuză cât se poate de bună. La un moment dat se satură de tine and they just move on sau pui tu punct la tot carul ăla de nervi.
La final, ajungi in în punctul în care te întrebi : ai iubit sau te-a făcut fericit faptul că ai avut o companie plăcută ceva timp?
Schimbare de planuri, nu mai e valabilă ultima postare. :)

33

Sincer, m-am săturat să aud cum că familia e pe primul plan. Mă piş pe ea de familie. De la 18 ani deja îţi formezi propria familie [mai mult sau mai puţin] şi o să observi o diferenţă majoră între tine şi părinţii tăi : ei sunt o familie din care tu nu mai faci parte. Deal with it! Cel mai bine e să încerci să te muţi şi să te descurci singur cât de repede poţi. Cu cât stai mai mult cu părinţii tăi, cu atât e mai rău. Vor avea aşteptări de la tine ş.a.m.d., iar eu sincer nu sunt genul de persoană care să-ţi îndeplinească ţie nişte aşteptări doar pentru că tu eşti Pulea-n faţa mea. Ştiu că asta pare o postare scrisă la nervi şi la stres, şi poate că aşa e, dar nu e [faza de negare].
Un mic update cu restanţele : păi am reuşit să iau una cu mai mult de 5, ceea ce e o fericire. Dacă luam 5, chiar mă ofticam. Pare incredibil, dar mi-am învăţat şi ăsta e un sentiment minunat.
Şi da, îmi urăsc o mare parte din familie, iar peste 4 ani când voi pleca în Danemarca, nu mai vreau să aud de ei. În afară de mama. I love my mom.

32

-Tocmai am constatat că sunt singur..
-Şi?
-Cum şi? Mă simt mizerabil..
-Tu ai vrut să fie aşa. Încearcă altfel.
-M-am săturat să tot incerc.
-Nu ai încercat îndeajuns.
-Încearcă tu, te rog!
-Pe mine m-ai folosit până acum, ai uitat?
-Deci e vina ta!
-Nu, e vina ta.
-Ce? De ce? De unde ştii tu? Cine eşti tu?
-Eu sunt partea din tine care-i îndepărtează pe alţii de tine. M-ai creat când ai ajuns într-un impas. Îţi aduci aminte?
-Nu mai ştiu....
-Asta ai şi vrut, asta ai şi vrut....

31

31 martie, postarea cu numărul 31. Îmi plac coincidenţele astea şi, ca să fiu în ton....

Nu sfătuiesc pe nimeni să-şi amâne restanţele din primul an pentru cel de-al doilea, pentru că există o posibilitate foarte mare să aibă şi în al doilea. Ca să îndetaliez puţin : 2 acum, 3 la toamnă. Abia acum realizez că am o memorie excelentă pentru că.... până acum nu am învăţat nimic. Notele mari la engleză se datorează faptului că-mi place literatura, iar gramatica o ştiu de mică. După cum probabil a ghicit toată lumea, nu am restanţe la engleză. Patru din cinci restanţe sunt la franceză, iar cea de-a cincea e un rahat de grilă din anul 1. Încă mă întreb cum am putut pica un examen cu 10 întrebări grilă. Trebuie să fiu retardată, altfel nu-mi explic. I MUST NOT BREED.
Lăsând deoparte examene picate pentru că oricum le voi lua [de nu, sunt double retarded], mi-am îmbogăţit un pic playlist-ul de pe YouTube cu diverse piese care mai de care :

Sincer, asta e o melodie foarte dubioasă cu un videoclip pe măsură.

Habar nu aveam că asta e o trupă românească. Îmi place enorm melodia, dar asta nu mă împiedică să observ că e formată din... hipsteri?

Fără jazz în playlist nu se poate.

Toată lumea cred că-i ştie pe tipii ăştia, but I fuckin' love the cello, so I don't give a flying fuck.

And I'm done. Revin cu altele pe gustul meu. :)

30

Mi se-ntâmplă şi mie să trag cu ochiul, dar nu după reprezentanţii sexului masculin. Mă uit după tipe atât de frecvent încât cred câteodată că ar fi trebuit să mă nasc băiat. În fine, nu are importanţă asta. În viziunea mea, tipele simple, dar în acelaşi timp care au acel "je ne sais quoi", sunt cele mai frumoase fiinţe văzute vreodată. Mă doare-n cot sincer de ce personalitate ar putea avea o astfel de fată, pur şi simplu mă uit la ea în speranţa că-mi va stârni imaginaţia, aprecierea, interesul, so on and so forth. Un exemplu bun ar fi :

Lăsând deoparte plăcerile mele vizuale, sunt tipe-n lumea asta care arată foarte bine, dar care au o faţă de milioane, cum îmi place mie să zic. Ţin minte că se glumea pe seama tipelor care se dau cu fond de ten până ajung să arate ca nişte oompa loompas. Am râs până când am avut şocul de a vedea aşa ceva live, pe lângă colanţii cu animal print care abia stăteau pe un cur ce măsura probabil lungimea şi greutatea unei maşini RATB.
În concluzie, machiajul excesiv dăuneză imaginii sociale. Din momentul în care nu ştii cum să faci să-ţi acoperi imperfecţiunile, ai o mare problemă cu încrederea.
A da, nu ştiu de ce pomenesc asta, dar visul vieţii mele e să întâlnesc o tipă al cărei păr natural e roşcat şi, desigur, să nu aibă pistrui. Nu ma interesează dacă e jidancă sau nu.

29

Poftim ceva ce-am făcut la literatură engleză. Sunt curioasă ce-nţeleg alţii din asta, dacă-mi împărtăşesc gândurile.

Un indiciu : perspectivă.

28

Din moment ce nu-mi prea place să bârfesc, o să-mi vărs oful unor străini cărora, mai mult sau mai puţin, li se va părea fascinant ce scriu pentru că li s-a întâmplat şi lor. Practic, se cheamă bârfă, dar în scris. Ok, sună ampulea, iar oful ăsta mi l-am vărsat şi partenerului meu de viaţă. Culmea el m-a avertizat în privinţa asta şi am făcut oricum după capul meu, deşi ştiam finalul. Deja aburesc aşa că să trec la poveste...
Aveam până acum ceva timp o "prietenă" pe nume X. Prietena X are o prietenă Y care-şi bagă cucu-n ea şi profită de pe urma ei. Eu am stat ceva timp lângă X ca să realizez următoarele :
1. Oricât de mult o ajut eu pe X, X tot la Y se duce.
2. Oricât de mult încearcă X să stea pe lângă Y, Y se duce la A, B, C[ăştia fiind alţi prieteni] să-şi petreacă timpul.
3. Y e populară, iar X ţine morţiş că şi ea e populară. Sincer, una e să cunoşti mulţi oameni, alta e să fii populară.
4. Când Y apărea din când în când în ecuaţie, eu brusc eram invizibilă, mai puţin importantă sau chiar a cincea roată de la căruţă.
5. X bârfea cu mine, ceea ce mă face să cred că mă bârfea/bârfeşte şi pe mine.

Ce concluzii am tras după ce am analizat toate căcaturile astea în amănunt? Păi, lui X îi place ca alţii să profite de ea, deci indiferent de ce i-am zis eu vreodată, tot proastă va rămâne. Şi sunt de asemenea ferm convinsă că ea crede că a fi călcat în picioare e totuna cu a lăsa de la tine. Personal, am orgoliul mare, dar asta nu-mi întunecă judecata. Până în punctul ăsta, ea s-a lăsat călcată in picioare de atâtea ori, încât chiar m-am plictisit!
Deci dacă aveţi un X pe lângă voi, depărtaţi-vă frumuşel, pentru că niciodată nu veţi fi Y, ci veţi fi Z!

27

Faptul că sunt necredincioasă nu are absolut nici o legătură cu ce voi scrie acum. Dar faptul că urăsc oamenii are o mare legătură.
Imaginează-ţi că ai în minte ta, în inima ta, în.... orice altă parte. Dracul ăsta cu aripi se gândeşte într-o zi să se materializeze. Dar nu în orice zi. Fix când eşti supărat, te simţi mizerabil. Eşti fericit nevoie mare ceva timp, uiţi de ce erai supărat, apoi într-o zi începi să te îndoieşti. Ingeraşul, ca să-ti dovedeasca el cât de adevărat e, îşi scoate aripile şi se aruncă pe geam. El cică zboară, dar ceea ce tu nu realizezi e că are aripi false şi că altă persoană îl ţine legat cu o sfoară ca să nu se facă prostul o clătită.
Ca să demonstrez cum funcţioneză acest teorie, voi folosi un exemplu din viaţa mea, fără însă a da prea multe detalii. E destul de veche treaba oricum.
Aveam o prietenă veche, într-un fel devenise universul meu. Împărţeam tot : gânduri, sentimente, amintiri ş.a.m.d. Ce n-am văzut eu? Era falsă în maniera discretă. De fapt, nu era în maniera discrtă... Asta se întâmplă când cineva e universul tău : nu vezi ce e de fapt. La final s-a dovedit a fi o mare curvă, iar eu devenisem şi mai mizerabilă decât eram la început.
Nu-ţi pune niciodată încrederea în cineva. Stai lângă el, observă-l şi pune-l în diverse situaţii ca să vezi cum reacţionează. Eu fac chestia asta de amuzament acum, tu fa-o ca să nu ţi se dea un mare şut în ... bot.

26

Fiecare om de pe planeta asta se crede special într-un fel anume. Omul are probleme, crede că numai el suferă atât sau crede că numai el e atât de fericit . Crede că hobby-ul pe care-l are îl practică numai el. Numai el manancă [caviar sau căcat, depinde de locul pe care-l deţine pe scara socială], numai el bea apă, numai el se cacă etc. Hai să-i zic o fază tare : cel puţin câteva milioane de oameni de pe planeta asta fac ce faci tu, trăiesc ce trăieşti tu, gândesc ce gândeşti tu, iubesc, fac sex.
Te invit să stai o întregă zi cu un om care dramatizează exact cum o faci tu în momentul ăsta. Garantat îl baţi p-ăla şi te baţi şi pe tine!

25

Pot să spun că m-am săturat de oameni. E cam aiurea să susţii o persoană cum poţi/ştii tu, iar persoana aia să aprecieze pe cu totul altcineva. Şi poate pe acel altcineva nici nu l-a prea interesat de persoana. Aş putea sa dau amănunte, dar chiar nu-mi face plăcere. Ţin minte că ultima dată când am păţit aşa, am promis că următoarea dată când voi păţi aşa, voi renunţa la oameni cu totul. Ei bine, a venit timpul să mă ţin de promisiune. Desigur, voi socializa din nevoie, dar atât cu relaţiile umane.
Sfat : prietenii online de obicei sunt cei mai ok, nu ştiu de ce.

24

Încercând să mulţumesc persoane m-a învăţat ceva : să nu o mai fac. În schimb, am făcut invers, îi las pe alţii să mă muţumească. Şi după ce că sunt egoistă, mai sunt şi critică. Tocmai de-aia unul din motivele pentru care am făcut blogul ăsta este să-mi torn egoul mare pe "foaie". Nu e prima dată când folosesc această paltformă de blogging. Am mai scris cam 3 ani pe alt blog, dar mi-am băgat picioarele pentru că am vrut ceva nou, am vrut s-o iau de la capăt. De asemenea, am primit sugestia de a scrie sub un alter ego pentru că la momentul la care mi s-a zis asta, nu puteam să mă exprim in anumite feluri. Am făcut asta un timp, pentru a căpăta ceva încredere, dar acum mă doare-n cot de ce cred alţii de persoana din spatele acestei postări. So here I am. Dacă regret ceva? Sincer, dacă nu aş fi trecut prin căcaturi, probabil nu mai eram azi aici. Nu vă gândiţi la cine ştie ce.
Mască n-am, de-obicei vreau ca oamenii să vadă cât de mult îmi pasă [deloc] când vorbesc cu ei, deci de o mască chiar nu am nevoie. Dacă nu-mi placi, îţi spun în faţă. Dacă nu ma crezi cu ceva, nu-mi pasă atâta timp cât eu ştiu că e adevărat, şi nici nu voi încerca să te conving prea mult.
Nu cred in Dumnezeu, nu cred nici în prietenie. Prietenia, pentru mine, e ceva temporar, e egală cu nevoia de cineva/ceva. Încredere în mine am cât pentru toată planeta, dar în alţii nu, prin urmare dacă vreau să-mi bag cucu', mi-l bag.
Calmul meu combinat cu sarcasm de obicei scoate lumea din sărite. Totuşi, nu-mi trebuie prea mult să ard un pumn in ochi cuiva care mă calcă pe bătături [chiar o fac].
Cred că asta a fost prima şi ultima dată când am vorbit aşa deschis despre mine. O adevărată provocare în viaţa asta ar fi să întâlnesc pe cineva la fel ca mine.

23

Tu! Da, tu! Ştii că oamenii sunt temporari? Dă-mi voie....Prefer numerele, deşi nu mi-a plăcut matematica niciodată. Oamenii sunt trecători, la un moment dat apare un drum bifurcat şi vă despărţiţi. De ce? Pentru că aşa vreţi, pentru că vă schimbaţi. Rămâneţi cu ceva de la celălalt, pentru că aşa îşi construiesc fiinţele umane o personalitate : iau câte o bucăţică de ceva ce le place de la fiecare om întâlnit. Până la urmă, eşti ce vrei tu să fii, drag.... cititor.
Nu împrumuta căci s-ar putea să te pierzi pe tine.

Pentru că azi îmi place această fotografie.

22

Pentru că pot pune pe blogul ăsta absolut tot ce vrea muşchiu' meu, uite ceva făcut la repezeală :

21

Ţi s-a întâmplat vreodată să devii atât de "miştocar" încât să nu fii în stare să spui ceva drăguţ cuiva? Spre exemplu, în ultimul timp, dacă zic ceva drăguţ/frumos unei persoane apropiate, automat urmează o glumă pe seama acelei persoane, indiferent dacă suntem în public sau nu. M-am întrebat zile întregi [de fapt, e prima dată când am îndoieli asupra personalităţii mele] ce e cu mine. Şi am aflat! Sunt.... sunt.... nesimţită.

20

De când mă ştiu, sistemului meu imunitar i-a plăcut să-mi joace feste. Spre exemplu, doar dacă stau lângă cineva care suferă de ceva contagios, în maxim o săptămână mi se va declanşa acelaşi lucru, doar că de două ori mai rău.Desigur, asta nu m-a făcut să trăiesc într-un balon de plastic, dar totuşi am mai multă grijă de mine. Tocmai de aceea mă las de fumat. Mă gândeam zilele-astea că dacă mă las de fumat nu pierd nimic şi plus de asta nu e ca şi cum aş încerca să mă las de heroină. Nu e nici un fel de test de rezistenţă, pur şi simplu nu-mi mai place. M-am săturat în primul rând să-mi miroasă toate hainele a fum. Nu de alta, dar eu iubesc parfumurile mai mult decât ţigările.
Nu voi ţine prelegeri despre de ce nu e bine să fumezi, nu am nici un drept să fac asta, aş fi ipocrită, dar în primul rând chiar nu mă interesează de alţii [egoism si orgoliu la maxim, dar măcar nu profită nimeni de mine în destul de multe privinţe].
Voi nota periodic, strict pentru mine, cât timp a trecut de când nu mai fumez. Vreau să-mi demonstrez nişte lucruri.

19

De când am intrat la facultate, am învăţat câteva lucruri folositoare care presupun că se pot aplica şi-n alte circumstanţe :
1. Poţi lipsi tot anul atâta timp cât ai bază în cineva că-ţi va împrumuta cursuri şi te va ţine la curent cu detaliile. Totuşi dacă eşti prost şi nu-nţelegi cursurile, e cazul să te panichezi. În primul an, am învăţat că dacă vii mereu la cursuri şi înveţi, nu înseamnă neapărat că o sa iei toate examenele. Am în prezent 3 restanţe din primul an. O colegă care munceşte a venit de câteva ori doar şi a luat toate examenle cu brio. Fuck logic.
2. Nu ştiu cum e la alţii, dar la mine sunt oameni care sunt dispuşi să-ţi împrumute cărţi, cursuri etc., însă când se apropie sesiunea, e fiecare pentru el. Seems legit. Nu-ţi împrumută nimeni ceva cu 2 săptămâni înainte de sesiune, aşa că asigură-te dinainte că ai totul pus la punct.
3. Când un profesor îţi dă un proiect de făcut, fă-l! Proiectul ăla îţi va asigura notă de trece şi, de ce nu, notă mare. Dar nu e mereu valabil. Profesorul ăla pote fi şi un bulangiu notoriu dacă doreşte.
4. Politeţea te salvează. Mi s-a întâmplat de câteva ori să întârzii cu proiectele si asta mereu după sărbători. Totuşi, le-am trimis cu scuzele de rigoare şi cu urări de sărbători etc. Mi-a cam asigurat nota de trecere. Repet : profesorul poate fi un bulangiu notoriu.
Cam asta e. A se reţine că aceste lucruri nu se aplică peste tot.

18

Cu ocazia faptului că m-am săturat de boemisme şi cu ocazia faptului că se apropie nenorocita de sesiune, mi-am amintit de o pereche de ochelari de soare. Perechea cu pricina face parte dintr-o povestioară frumoasă pe care am să o scurtez în 2-3 fraze la propriu. Am băut, dar nu atât de mult cât să mi se stingă luminile şi îmi aduc aminte sigur că înainte de asta, am cerut ochelarii de soare ai unei prietene [pe care mai târziu m-am aşezat şi i-am rupt]. M-am trezit peste câteva ore că aveam  perechea de ochelari a altei prietene, care a băut puţin cam mult. I-am luat cămaşa şi ochelarii de soare acasă, gândindu-mă că-i voi returna a doua zi.
A doua zi a urmat râsul de pe lume la telefon.
Eu : Bă vezi că ai cămaşa şi ochelarii la mine!
Ea : Poftim? Ochelarii sunt acasă..
Eu : Ba nu, sunt la mine!
Ea : Frate, sunt la mine pe monitor!
Eu : Vin să-ţi aduc cămaşa şi vin să văd şi ochelarii ca să mă conving.
Peste ceva timp, am ajuns cu posesiile ca să rămân proastă... Ochelarii de soare chiar îi avea! Atunci ăia ai cui sunt?? Nu am aflat nici până în ziua de azi..