17

Paşii mei calzi ce lasă urme reci îmi zic azi să mă-nchid între patru pereţi vernil, dar nu ar fi asta un pericol pentru trupul meu dezgolit de căldura lumească a soarelui ciudat de trist. Întotdeauna m-am gândit că dacă aş fi avut ochii negri, alţii s-ar fi înecat în ei încercând să ghicească spre ce luminiţă bate şirul gândurilor mele, în schimb am primit nişte ochi cenuşii uşor de bătut şi goi, şi îmbrăcaţi, şi şterşi, şi umezi care îţi aruncă o privire cercetătoare şi în acelaşi timp scârbită de natura ta umană pe care sigur ai să ţi-o dai la iveală indiferent dacă mergi pe ciment sau pe un parchet în flăcări. Dacă azi mă uitam la palmele uscate, ieri mă uitam la palmele de copil curate şi-ncercam să-mi dau seama dacă foaia pe care scriu are vreun merit anume de-a o atinge cu picătura de suflet care cere să iasă afară să plângă şi realizez de asemenea că am întârziat în a-ţi oferi o explicaţie pentru care frigul îmi completează aburul cancerigen ce-mi iese din inima asta seacă şi dezbrăcată ca o nucă uscată de bătaia vântului tomnatic de dulce ca o cireaşă de mai. Te-ncurcă  faptul că aş compara cu ce simt ce e-n jurul meu însă aş putea foarte bine să-mi descos scheletul cu care scriu ce inima-mi dă afară către tine.