Proiectează-mi pe piele tatuajele amintirilor tale care dor sub soarele ce răsare odată pentru toţi cei care sărută malul şi se lasă purtaţi de valul ce ia fluturii abia născuţi primăvara şi-mi zboară în stomac de dimineaţa până seara.
Bat un cui şi agăţ în el o cană ca mai apoi să mă aşez pe jos şi să mă uit la praful ce iese din parchet. Mă inec cu praful alb şi în faţa mea îmi zâmbeşte eul sprijinit de caloriferul rece bocnă care emană un uşor miros de mucegai. Din parchet iese o floare albastră frumoasă din care am de ales s-o culeg sau să o las distrusă de eul meu uşor zâmbăreţ care acum îmi face cu mâna. Desigur până la urmă iau capul eului meu cu o sabie înfiptă în peretele scârbos de alb de care altă dată mă dădeam cu capul ca să-mi ofer o pedeapsă pentru crimele sentimentale comise.
Oftez şi-mi dau seama că poate pofteam amândoi doar să culegem floarea, închid ochii şi-mi dau seama că primesc o lovitură în spatele capului ca mai apoi să lovesc pământul şi să-mi dau seama că situaţia e ca o carte : dacă nu pui semn la pagina rămasă, pierzi esenţialul. Fragil mă târăsc din cameră şi constat că ce e-n mine moare încet şi-mi şopteşte să mă uit în oglindă şi-am să constat că eu sunt propriul meu cancer care nu mă vrea în afara propriului meu iad. Iau în calcul opţiunea înainte să simt mirosul de aer rece de pe balconul de unde observ o bătrânică jefuită, o mamă ce nu mai este mamă, sânge-n copaci, capete de draci, o fetiţă culegând maci, un puşti înfipt în gard cu gâtul, copilul ce-şi sugrumă mama pentru nevoia corpului său de moarte.. În timp ce cad din apartamentul îngheţat de amintiri, constat cum adulterul este pe primul plan după părerea creierului tău care tâmjeşte după plăcerea de a fi dezmierdat pentru ceva timp, iar ţie îţi face plăcere să fii atins, nu? Că mie da.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu