24

Încercând să mulţumesc persoane m-a învăţat ceva : să nu o mai fac. În schimb, am făcut invers, îi las pe alţii să mă muţumească. Şi după ce că sunt egoistă, mai sunt şi critică. Tocmai de-aia unul din motivele pentru care am făcut blogul ăsta este să-mi torn egoul mare pe "foaie". Nu e prima dată când folosesc această paltformă de blogging. Am mai scris cam 3 ani pe alt blog, dar mi-am băgat picioarele pentru că am vrut ceva nou, am vrut s-o iau de la capăt. De asemenea, am primit sugestia de a scrie sub un alter ego pentru că la momentul la care mi s-a zis asta, nu puteam să mă exprim in anumite feluri. Am făcut asta un timp, pentru a căpăta ceva încredere, dar acum mă doare-n cot de ce cred alţii de persoana din spatele acestei postări. So here I am. Dacă regret ceva? Sincer, dacă nu aş fi trecut prin căcaturi, probabil nu mai eram azi aici. Nu vă gândiţi la cine ştie ce.
Mască n-am, de-obicei vreau ca oamenii să vadă cât de mult îmi pasă [deloc] când vorbesc cu ei, deci de o mască chiar nu am nevoie. Dacă nu-mi placi, îţi spun în faţă. Dacă nu ma crezi cu ceva, nu-mi pasă atâta timp cât eu ştiu că e adevărat, şi nici nu voi încerca să te conving prea mult.
Nu cred in Dumnezeu, nu cred nici în prietenie. Prietenia, pentru mine, e ceva temporar, e egală cu nevoia de cineva/ceva. Încredere în mine am cât pentru toată planeta, dar în alţii nu, prin urmare dacă vreau să-mi bag cucu', mi-l bag.
Calmul meu combinat cu sarcasm de obicei scoate lumea din sărite. Totuşi, nu-mi trebuie prea mult să ard un pumn in ochi cuiva care mă calcă pe bătături [chiar o fac].
Cred că asta a fost prima şi ultima dată când am vorbit aşa deschis despre mine. O adevărată provocare în viaţa asta ar fi să întâlnesc pe cineva la fel ca mine.